23:21:00
a
22:22:00
a
About
No comments
In order to fully understand the nature of Staroveri (Old Believer) society and the reasons behind the Oregon group's migrations, it is necessary to become acquainted with their basic history. Although Russia dates its conversion to Christianity from the year 988 A.D., the Orthodoxy did not begin to establish itself as a church in its own right until a few centuries had passed. Up until about 1440, Russia received much of the impetus for its faith and the operation of its church from the Byzantine Orthodoxy in Constantinople. In 1443 the Tsar declared the Russian metropolitanate independent of the Byzantines, and shortly thereafter a long era of reform among the clergy was initiated. Several councils were held to set matters straight among the clergy and laity, the most influential of these being the Stoglav (One hundred Chapters) of 1551, in which some 100 chapters of reformation were laid down with the provision that disobedience would result in transgressors being forever accursed. By 1589, the patriarch in Constaninople acknowledged the fact of Russian separation by himself declaring the Russian patriarch as separate and the See for that patriarch as being located in Moscow.
Despite these efforts and the recognition of the Russians as a third center of Christianity, by the beginning of the seventeeth century there was still a widely felt problem with the clergy. (Moscow as the third Rome was a popular theory at the time.) In the reign of Patriarch Joseph (1642-1652) there arose a reformist group of clergy whose aims included the restoration of the purity of the service books and stricter observance of various matters of spiritual discipline among the clergy generally. This movement was headed by the priest and confessor to the Tsar Stephan Vonifatiev, and the Archbishop of Novgorod Nikon. Even though the Russian metropolitanate had nominally been independent of the Byzantines for two centuries, many of the clergy had been educated in Greece, and Nikon was one of these. One of the splits which developed among the reformists concerned the extent to which the older Greek customs and rites should be adhered to in the new reforms.
Upon the death of Patriarch Joseph in 1652, Vonifatiev was lawfully elected Patriarch, but refused the position. The Tsar Alexei then put Nikon in his place, contrary to the Church Canons, which forbade the Tsar to have such influence over the appointment. Apparently no one actively contested the appointment and Nikon commenced his reign with several reformatory measures. In 1653, he sent a memorandum to the churches in the land which instructed them in various revisions of the services and the books. These reforms met with opposition from many of the clergy. Among the major points which were contested were: (1) how many fingers would be used to make the sign of the cross; (2) the spelling of Jesus' name; (3) whether "Alleluia" should be sung two or three times; (4) the retention of certain words and phrases in the Creed; (5) the number of hosts to be used in the liturgy; and (6) whether the priests should walk around the altar with or against the passage of the sun. These matters of ritual, seemingly unimportant in themselves, nevertheless were the embodiment of certain theological precepts and ideological alliances, and hence stirred considerable controversy upon their arrival. For example, the conservatives maintained that the sign of the cross with two fingers rather than three (the latter being the proposed reform) signified the dual nature of Christ, with the first finger representing the divine nature and the bent second being a symbol of Christ's descent to Earth for the salvation of humankind. They cited many old icons to support their position on this matter, in which some of the saints and Christ could be seen using the two-fingered sign. The three-fingered sign, on the other hand, was intended as an acknowledgment of the Trinity. But this was considered by the conservative dissenters to represent Greek heresy. To make matters worse, many of the clergy felt that strict observance of the most minute details of the dogmas and disciplines of the church were necessary to salvation. This was a direct result of the reformatory efforts of the group in Moscow.
Even so, the disputes might have been settled in the course of a few councils, had not Nikon pressed his hand too early and forcefully. He had his opponents flogged, exiled and even burned at the stake. Among the exiles was the arch-priest Avvakum, who had been one of the more prominent among the younger members of the reformatory circle in pre-Nikonian days and had spearheaded the conservative opposition to Nikon's edicts. He was eventually burned at the stake in 1682 and until then continued to serve as a spiritual leader for many of the dissenters. The result of these measures was such a storm of protest, that Nikon was himself forced to resign his office by 1658.
However, his compatriots continued to wield official power, and the persecutions went on in his absence. The Tsar was on the side of the would-be reformers and began to openly wage campaigns against the conservatives. After the Council of 1666, in which the Stoglav of 1551 was declared a forgery and heretical, the Solovetski Monks of the White Sea formed a bastion against the new tide of reform, and were promptly excommunicated and eventually replaced with monks from Moscow.
Because of actions like the above, some of the dissenters believed that the age of the Anti-Christ had come and that the end of the world was near. In the years 1666-1668 numerous fields throughout Western Russia were neglected while the faithful adorned themselves in burial clothes and awaited the end of the world in their cemeteries at night, singing hymns and sitting in wooden coffins. Others set buildings afire where they waited inside to be cleansed and to perish in the flames so that they might join Christ before the Judgment Day. Between these and the others who were burned to death by persecutors, it has been estimated that more than 20,000 Old Believers died between 1672 and 1691 alone.
Partly because most of the prominent conservative clergy perished early in the movement, and partly because there were not many others who were courageous enough to risk stepping into their places, the conservatives began to run out of higher-level clergy, particularly bishops. This posed a problem because without bishops, there could be no ordained priesthood. Without priests, most of the sacraments could not be administered and believers were faced with the prospect of not being able to marry or receive communion. There were two kinds of solutions to this problem. One was to accept fugitive priests from the ranks of the Nikonians, and groups which did this became known as the "Beglopopovtsy." Some of these groups in various regions even eventually obtained bishops of their own in the nineteenth century. The other solution was to reject the notion of a true priesthood and to form the community around a lay-priest. Perhaps the most famous example of such a community was the monastic order at Lake Vyg, headed by the Denisov Brothers. The Denisovs were responsible for several influential writings on the dissenting movement, and their community became an example for many others throughout Western Russia. These groups became known as the "Bezpopovtsy" (priestless).
From those days on to the Revolution of 1917, the Old Believer sects suffered varying amounts of persecution at the hands of henchmen either of the Orthodoxy or various Tsars. Under Catherine II, Paul and Alexander I, they were tolerated and thrived in some areas, but under Peter the Great and Nicholas I, they often had to flee to outer regions of Russia or to other countries to avoid death or imprisonment. During the last half of the nineteenth century, the position of the Orthodox Church softened with regard to the Old Believer question, and the 1909 Council made the first official conciliations by restoring a few of the decanonized saints which were among the Old Believer favorites and by 1929 the old anathemas had been officially removed. However, another potent socio-political force came in the Revolution of 1919 and, later, in Stalin's measures against religious adherents of all stripes.
- 22:20:00
- a
- About
- No comments
Old Belief
arose as a protest against the liturgical and textual changes that Patriarch
Nikon introduced. In 1653 Nikon began to revise the Russian Orthodox liturgy
and service books to make them conform to Greek practice. In particular, he
replaced the traditional Russian two-fingered sign of the cross with the Greek
three-fingered sign, changed the direction of the priestly procession around
the altar, and reduced the number of loaves of altar bread used in the liturgy.
Although they apparently consisted of mere external
rituals, Nikon's reforms attacked the very essence of Orthodoxy in the view of
many of his contemporaries. By subordinating the Russian liturgical practice to
that of the Greeks, Nikon denied the principle of Russian cultural and religious
superiority that Metropolitan Makarii (r. 1542—1563) and Czar Ivan IV (r. 1547-1584) had so carefully
cultivated in the church councils, canonizations, and religious publications of
the mid-sixteenth century. Nikon's opponents, such as Archpriest Avvakum Petrov
(1620-1682), pointed to the unbroken line of Orthodox rulers who had governed
Russia since 988; as the only independent Orthodox power in the world since the
Muslim Turks had conquered Constantinople in 1453, Russia, Avvakum and his
followers argued, should serve as the model for the rest of the Orthodox world—not vice versa. The opponents of the
new reforms claimed to stand for the old faith and took the name "Old
Believers." Despite their efforts, they failed to reverse the reforms. An
international Orthodox church council met in Moscow in 1666-1667 to confirm the
Nikonian reforms and anathematize the recalcitrant Old Believers.
Old Belief
gained some support from settlers on the periphery of the Muscovite state. Many
of the Don Cossacks who had fled to the southern frontier to escape the rigid
stratification of the Muscovite state became Old Believers. Likewise, in
northern Russia, where the Orthodox church had never had much influence, the
peasants resented Nikon's efforts to extend his control over them; they
supported Old Belief as well.
With no single organized center, the Old Believers
quickly split up into many different denominations. The most radical movements,
known collectively as the Priest-less, contended that Nikon's heretical reforms
had actually destroyed the one true church that remained in the world—Russian Orthodoxy—and had heralded the reign of the
Antichrist. The Priestless denied the validity of all sacraments save those
which a layman could perform (baptism and confession); the strictest groups
demanded that their members remain celibate, since the sacrament of marriage no
longer existed. Over time, some Priestless Old Believers modified this doctrine
to regularize family life among their followers, but others continued to insist
on celibacy.
Today the Priestless community includes six major
denominations: the Pomorians (Pomortsy), the Theodosians (Feodoseevtsy), the
Filippites (Filippovtsy), the Chapeliers (Chasovennye), the Wanderers (Beguny),
and the Saviorites (Spasovtsy). The Pomorians, the most moderate of the six
denominations, permit marriage and have a Higher Ecclesiastical Council in
Vilnius, Lithuania.
The Theodosians, who still insist on celibacy, maintain the autonomous
community of Preobrazhenskoe in Moscow, whereas the Filippites, who originated
in a schism with the Pomorians in 1739, have nearly disappeared. The most
radical movements—the Chappellers, Wanderers, and
Saviorites—have no single center and usually
gather illegally; in general, they rejected the Soviet regime as part of the
kingdom of the Antichrist. Although they insist on radical separation from the
world, the Wanderers in particular, grew during the Soviet period, despite
intense persecution, because of their missionary work. The Chappellers have
important émigré colonies in the United States (including Alaska) and Brazil. Old
Believers are today benefiting from the general growth in interest in religion.
The more
moderate brand of Old Belief, the Priestly, also condemned the Nikonian
apostasy but held that they, as defenders of the ancient faith, continued to
constitute the true church, complete with sacraments and holy orders. Unfortunately,
because they had no bishops, the Priestly could not ordain priests of their own
and had to persuade Orthodox priests who had been ordained in the official
church to convert to Old Belief. From their method of obtaining priests, these
Old Believers were known as the "Fugitive Priestly" (Beglopopovtsy).
Splits among
the Priestly occurred most often as a result of their efforts to create a valid
hierarchy. In 1800 the Russian church, in an effort to bring the Old Believers
back into the Orthodox fold, created a uniate movement (the United-in-Faith or
Edinoverie), which permitted certain Orthodox priests to conduct the liturgy
according to the pre-Nikonian service books. But because it refused to lift the
anathemas pronounced on the Old Believers in 1667, the church gained few
willing converts with this maneuver. Today the three major Priestly
denominations are the Edinoverie, the Belokrinitsy, and the Church of the
Fugitive Priestly Accord.
The Old
Believer Church of the Belokrinits Accord traces its origins to 1846, when a
group of Priestly Old Believers convinced Ambrosius, a Bosnian bishop, to join
them and consecrate an Old Believer hierarchy. In 1853 they established a
diocese in Moscow, which serves as their present headquarters; today, with about
800,000 adherents, they represent the largest single group of Old Believers
allowed to practice their religion in the former USSR.
The Church of the Fugitive Priestly Accord refused to
accept the validity of Ambrosius and his hierarchy but later obtained bishops
of their own when Archbishop Nikolai (Pozdnev) of Saratov and Bishop
Stefan of Sverdlovsk converted from Russian Orthodoxy to Old Belief in the
1920s. The archdiocese of Novozybkov in the Briansk District serves as their
main center.
The Soviet
government severely persecuted all branches of Old Belief until the German
invasion of 1941 forced the state to seek support from all sectors of the
population. In 1971 the Russian Orthodox Church lifted the anathemas that the
1667 council had pronounced upon Old Belief and its adherents.
Today three branches of Old Belief—the Belokrinitsy, the Fugitive
Priestly, and the Pomorians—have legally recognized national organs.
Fiind
o etnie de sorginte slavă, rușii lipoveni sunt urmașii staroverilor, adică ai
adepților credinței ortodoxe de rit vechi din Rusia, care și-au părăsit patria
în secolele XVII-XVIII în urma schismei din Biserica Oficială Rusă, ca o
consecință tragică a reformei de cult inițiată de către țarul Alexei
Mihailovici Romanov (tatăl lui Petru cel Mare) și de patriarhul Nikon al Rusiei
(1652-1658). Reforma, începută în anul 1954, care viza modificarea ritualului
bisericesc, a fost adoptată de Soborul Bisericii Ortodoxe Ruse în anul 1667.
Cei care nu se supuneau noilor canoane erau anatemizați, fiind considerați
eretici, rascolnici (denumiți așa în mod eronat, pentru că nu ei au fost aceia
care au inițiat rascolul - schisma). Dintre cei care s-au împotrivit reformei,
fiind adepții credinței străbune, îi amintim pe episcopii Pavel de Kolomna,
Makarie de Novgorod, protopopii Avvakum, Neronov, boieroaica Morozova ș.a.
Pentru
nestrămutata lor credință, unii dintre ei au fost arși pe rug, alții supuși
prigoanei țariste; la sfârșitul sec. al XVII-lea, peste 20.000 de staroveri au
ars pe rugurile acestei n[praznice inchiziții pravoslavnice din Estul Europei.
După legalizarea persecuțiilor prin decretul regentei Sofia (sora mai mare a
lui Petru I), în anul 1685, staroverii au luat drumul pribegiei, răspândindu-se
în lumea întreagă (Turcia, Prusia, Austria, Australia, Argentina, Brazilia,
Canada, Japonia, țările Baltice, Polonia, SUA, țările Române, Bulgaria,
Finlanda, Ucraina, Belarus etc.).
Adepții credinței de rit vechi s-au grupat în câteva centre spirituale2: Starodubie (pe teritoriul actual al Ucrainei), Kerjeneț (lângă Nijni Novgorod din Rusia, între Volga și Kerjeneț), Irghiz (centru apărut în perioada Ecaterinei a II-a, care a domnit între anii 1762-1796), Rogojskoe kladbišce (“Cimitirul Rogojskoe” din capitala rusă) - teren oferit de Ecaterina a II-a staroverilor pentru cimitir, ca s[ aib[ un loc unde să-și poată îngropa morții, victime ale epidemiei de ciumă ce s-a abătut asupra Moscovei în 1771; Vâg (nordul Rusiei) a fost prima comunitate a staroverilor fără popă - bespopovțî (áåñïîïîâöû); Vetka (insulă pe teritoriul actualului stat Bielorus); Fântâna Albă (azi în Ucraina, centru pentru staroverii cu preot - popovțî - ïîïîâöû - din Rusia, Europa, America, Australia și Canada); Novozâbkov din Rusia (pentru staroverii fără preot - áåcïîïîâöû). Mulți dintre staroveri s-au ascuns și în locurile greu accesibile ale Siberiei.
În perioada 1827-1855, în timpul țarului Nikolae I, prigoana asupra staroverilor s-a întețit, fiind distruse unele centre spirituale, multe cărți și obiecte de cult arse sau confiscate. Abia în anul 1971, Soborul Bisericii oficiale Ruse a ridicat anatema aruncată asupra staroverilor de către Soborul din sec. al XVII-lea.
Primele atestări documentare ale prezenței staroverilor (cei de credință veche, numiți și staroobreadțî - de rit vechi) pe teritoriul României datează din perioada 1724-1740. Ei s-au stabilit în localitățile din Moldova, unde erau numiți lipoveni (Socolinți-Lipoveni, jud. Suceava, în anul 1724, Dumasca, jud. Vaslui, în 1730, în Manolea, Lespezi și Brătești, jud. Suceava, în anul 1740). Conform lui Bogdan Petriceicu-Hasdeu, care inserează în cartea sa Istoria toleranței religioase în România. Lipovenii o povestire a călugărului Partenie de la mijlocul secolului al XIX-lea: “…nu departe de târgul Fălticeni, între apele Moldova și Siret, se află satul Manuilovca, locuitorii căruia ‚…ƒ au venit aici din Rusia, sunt acum peste 150 de ani” (deci, aproximativ în anul 1700). În Dobrogea, aflată în prima jumătate a secolului al XVIII-lea în componența Imperiului Otoman, s-au așezat și cazacii de pe Don din armata atamanului Ignat Nekrasov, cel care a organizat viața socială a cazacilor cu reguli cuprinse în “Legământul lui Ignat”, ei fiind numiți aici nekrasovțî (nekrasoviți). De la ei s-a păstrat până în zilele noastre denumirea lacului Razelm - Razin din Dobrogea, numit așa în memoria conducătorului răscoalei cazace din secolul al XVII-lea, Stepan Razin. Potrivit profesorului de istorie din Sarichioi, județul Tulcea, Sevastian Fenoghen (cf. “Zorile”, nr. 11/2002), “ostilitatea celor din jur i-a obligat să renunțe la numele de nekrasoviți ‚…ƒ. Așa a început să se manifeste «complotul tăcerii» încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, fără să aibă un caracter organizat ‚…ƒ. Majoritatea nekrasoviților dobrogeni au rămas în Deltă și în zonele ei adiacente, fiind siliți de împrejurări să-și schimbe doar numele, acceptând etnonimul lipovean”.
În cartea Sarichioi. Pagini de istorie4, profesorul Sevastian Fenoghen este de părerea, contestată de unii, că “Anul de atestare documentară a existenței satului se poate socoti 1651. ‚…ƒ. Tradiția orală, înregistrată la sfârșitul secolului al XIX-lea în Marele Dicționar Geografic Român, amintește despre o locuire temporară a lui Stepan Razin în cetatea Enisala (la câțiva kilometri sud de Sarichioi), a lui Vanika Kain, pe insula Popina (nord-est de Sarichioi), și a lui Trișka-Rastrijka pe insula Bisericuța. Așa ceva nu se putea întâmpla decât înainte de anul 1670 (între 1670-1671 Stepan Razin s-a aflat în fruntea răscoalei cazacilor de pe Don)”.
Adepții credinței de rit vechi s-au grupat în câteva centre spirituale2: Starodubie (pe teritoriul actual al Ucrainei), Kerjeneț (lângă Nijni Novgorod din Rusia, între Volga și Kerjeneț), Irghiz (centru apărut în perioada Ecaterinei a II-a, care a domnit între anii 1762-1796), Rogojskoe kladbišce (“Cimitirul Rogojskoe” din capitala rusă) - teren oferit de Ecaterina a II-a staroverilor pentru cimitir, ca s[ aib[ un loc unde să-și poată îngropa morții, victime ale epidemiei de ciumă ce s-a abătut asupra Moscovei în 1771; Vâg (nordul Rusiei) a fost prima comunitate a staroverilor fără popă - bespopovțî (áåñïîïîâöû); Vetka (insulă pe teritoriul actualului stat Bielorus); Fântâna Albă (azi în Ucraina, centru pentru staroverii cu preot - popovțî - ïîïîâöû - din Rusia, Europa, America, Australia și Canada); Novozâbkov din Rusia (pentru staroverii fără preot - áåcïîïîâöû). Mulți dintre staroveri s-au ascuns și în locurile greu accesibile ale Siberiei.
În perioada 1827-1855, în timpul țarului Nikolae I, prigoana asupra staroverilor s-a întețit, fiind distruse unele centre spirituale, multe cărți și obiecte de cult arse sau confiscate. Abia în anul 1971, Soborul Bisericii oficiale Ruse a ridicat anatema aruncată asupra staroverilor de către Soborul din sec. al XVII-lea.
Primele atestări documentare ale prezenței staroverilor (cei de credință veche, numiți și staroobreadțî - de rit vechi) pe teritoriul României datează din perioada 1724-1740. Ei s-au stabilit în localitățile din Moldova, unde erau numiți lipoveni (Socolinți-Lipoveni, jud. Suceava, în anul 1724, Dumasca, jud. Vaslui, în 1730, în Manolea, Lespezi și Brătești, jud. Suceava, în anul 1740). Conform lui Bogdan Petriceicu-Hasdeu, care inserează în cartea sa Istoria toleranței religioase în România. Lipovenii o povestire a călugărului Partenie de la mijlocul secolului al XIX-lea: “…nu departe de târgul Fălticeni, între apele Moldova și Siret, se află satul Manuilovca, locuitorii căruia ‚…ƒ au venit aici din Rusia, sunt acum peste 150 de ani” (deci, aproximativ în anul 1700). În Dobrogea, aflată în prima jumătate a secolului al XVIII-lea în componența Imperiului Otoman, s-au așezat și cazacii de pe Don din armata atamanului Ignat Nekrasov, cel care a organizat viața socială a cazacilor cu reguli cuprinse în “Legământul lui Ignat”, ei fiind numiți aici nekrasovțî (nekrasoviți). De la ei s-a păstrat până în zilele noastre denumirea lacului Razelm - Razin din Dobrogea, numit așa în memoria conducătorului răscoalei cazace din secolul al XVII-lea, Stepan Razin. Potrivit profesorului de istorie din Sarichioi, județul Tulcea, Sevastian Fenoghen (cf. “Zorile”, nr. 11/2002), “ostilitatea celor din jur i-a obligat să renunțe la numele de nekrasoviți ‚…ƒ. Așa a început să se manifeste «complotul tăcerii» încă din prima jumătate a secolului al XIX-lea, fără să aibă un caracter organizat ‚…ƒ. Majoritatea nekrasoviților dobrogeni au rămas în Deltă și în zonele ei adiacente, fiind siliți de împrejurări să-și schimbe doar numele, acceptând etnonimul lipovean”.
În cartea Sarichioi. Pagini de istorie4, profesorul Sevastian Fenoghen este de părerea, contestată de unii, că “Anul de atestare documentară a existenței satului se poate socoti 1651. ‚…ƒ. Tradiția orală, înregistrată la sfârșitul secolului al XIX-lea în Marele Dicționar Geografic Român, amintește despre o locuire temporară a lui Stepan Razin în cetatea Enisala (la câțiva kilometri sud de Sarichioi), a lui Vanika Kain, pe insula Popina (nord-est de Sarichioi), și a lui Trișka-Rastrijka pe insula Bisericuța. Așa ceva nu se putea întâmpla decât înainte de anul 1670 (între 1670-1671 Stepan Razin s-a aflat în fruntea răscoalei cazacilor de pe Don)”.
- 23:31:00
- a
- About
- No comments
Comunități
importante de ruși lipoveni din punct de vedere numeric sunt la ora actuală în
județele Tulcea, Constanța, Iași, Ialomița, Suceava, Bacău, Brăila, Neamț,
Vaslui, Botoșani și în capitala țării, în București. Se cunosc aproximativ 70
de localități în România în care întâlnim ruși lipoveni.
În urma recensământului populației din anul 2002, numărul de ruși lipoveni este de 35 791, din totalul de 21 680 974 de persoane cât are populația României.
Județele cu cei mai mulți etnici ruși lipoveni sunt (conform datelor furnizate pe Internet de către Institutul Național de Statistică):
- Tulcea - 16 350;
- Constanța - 5 273;
- Iași - 3 586;
- Brăila - 3 499;
- Suceava - 2 543;
- București (unitate administrativă care cuprinde Ilfovul și municipiul București) - 1 171;
- Botoșani - 698;
- Ialomița - 602.
În urma recensământului populației din anul 2002, numărul de ruși lipoveni este de 35 791, din totalul de 21 680 974 de persoane cât are populația României.
Județele cu cei mai mulți etnici ruși lipoveni sunt (conform datelor furnizate pe Internet de către Institutul Național de Statistică):
- Tulcea - 16 350;
- Constanța - 5 273;
- Iași - 3 586;
- Brăila - 3 499;
- Suceava - 2 543;
- București (unitate administrativă care cuprinde Ilfovul și municipiul București) - 1 171;
- Botoșani - 698;
- Ialomița - 602.
- 23:30:00
- a
- About
- No comments
Credința
rușilor staroveri din România este creștin-ortodoxă de rit vechi, păstrată
încă din timpul creștinării oficiale a Rusiei Kievene în anul 988 de către
cneazul Vladimir Sveatoslavici (980-1015). Și în prezent, slujbele se țin în
bisericile staroverilor în slavonă bisericească, iar calendarul folosit este
cel iulian (stabilit din ordinul lui Iuliu Cezar, în anul 46 î.Cr.) și nu cel
gregorian (întocmit la sfârșitul secolului XVI, din ordinul papei Grigore al
XIII-lea și adoptat în prezent în toate țările Europei; în România, el a fost
introdus oficial în anul 1919). Dintre cele câteva deosebiri de rit amintim:
semnul crucii la staroveri se face cu două degete (cu arătătorul și degetul
mijlociu) și nu cu trei, reprezentând Dumnezeu-Tatăl și Dumnezeu-Fiul
(celelalte trei degete împreunate simbolizând Sfânta Treime); crucea rușilor
staroveri este cu opt colțuri (extremități); înconjurul bisericii în timpul
procesiunilor se face după rotirea soarelui (după rotația acelor de ceasornic);
numele Mântuitorului se ortografiază cu un singur I: Isus; oficierea liturghiei
se face cu 7 prescuri și nu cu 5; icoanele se realizează și astăzi în stil
bizantin și numai pe lemn sau metal etc.
Din punct de vedere confesional, al apartenenței la centrul spiritual și al ierarhiei eclesiastice, în România există două orientări sau două grupări religioase:
1 - Staroverii de Fântâna Albă - Belaia Krinița (azi localitate în Ucraina, situată la 3 km nord-vest de localitatea Climăuți din România, unde trăiesc și ruși lipoveni), care au sediul Mitropoliei la Brăila. Prima Mitropolie, înființată pe 28 octombrie 1846 la Belaia Krinița - Fântâna Albă, prin instalarea primului mitropolit ortodox de rit vechi Ambrosie, s-a mutat în anul 1940 la Brăila. Mitropolitul actual, cel de al doisprezecelea, al Bisericii Creștine Ortodoxe de Rit Vechi (Православно-старообрядческая Белокриницкая Церковь, titulatura oficială din septembrie 2002) este Înalt Prea Sfințitul Leontii (Lavrente Izot în viața de obște), Arhiepiscop de Fântâna Albă, Mitropolitul tuturor credincioșilor ortodocși de rit vechi din lume. Credincioșii de rit vechi din Rusia au un mitropolit al lor: Arhiepiscopul de rit vechi de Moscova și al Întregii Rusii, Andrian. Arhiepiscopia de rit vechi a Moscovei s-a transformat în Mitropolie abia în anul 1988.
Biserica Ortodoxă de Rit Vechi de Fântâna Albă cu sediul la Brăila are, conform Statutului ei aprobat de Ministerul Culturii și al Cultelor din România în 2002, un număr de 4 eparhii:
Din punct de vedere confesional, al apartenenței la centrul spiritual și al ierarhiei eclesiastice, în România există două orientări sau două grupări religioase:
1 - Staroverii de Fântâna Albă - Belaia Krinița (azi localitate în Ucraina, situată la 3 km nord-vest de localitatea Climăuți din România, unde trăiesc și ruși lipoveni), care au sediul Mitropoliei la Brăila. Prima Mitropolie, înființată pe 28 octombrie 1846 la Belaia Krinița - Fântâna Albă, prin instalarea primului mitropolit ortodox de rit vechi Ambrosie, s-a mutat în anul 1940 la Brăila. Mitropolitul actual, cel de al doisprezecelea, al Bisericii Creștine Ortodoxe de Rit Vechi (Православно-старообрядческая Белокриницкая Церковь, titulatura oficială din septembrie 2002) este Înalt Prea Sfințitul Leontii (Lavrente Izot în viața de obște), Arhiepiscop de Fântâna Albă, Mitropolitul tuturor credincioșilor ortodocși de rit vechi din lume. Credincioșii de rit vechi din Rusia au un mitropolit al lor: Arhiepiscopul de rit vechi de Moscova și al Întregii Rusii, Andrian. Arhiepiscopia de rit vechi a Moscovei s-a transformat în Mitropolie abia în anul 1988.
Biserica Ortodoxă de Rit Vechi de Fântâna Albă cu sediul la Brăila are, conform Statutului ei aprobat de Ministerul Culturii și al Cultelor din România în 2002, un număr de 4 eparhii:
- Eparhia Brăilei și Tulcii (Брэиловская и Тульчинская епархия) cuprinde parohiile ortodoxe de rit vechi din județele Brăila, Galați, municipiul Tulcea, Sulina, localitățile Sarichioi, Mahmudia, Periprava, Chilia Veche, Mila 23, Sfiștovca din județul Tulcea și Bordușani din județul Ialomița. De această eparhie răspunde Î.P.S. Mitropolit Leontii;
- Eparhia Slavei (Славская епархия) cuprinde parohiile ortodoxe de rit vechi din Carcaliu, Jurilovca, Slava Rusă, Slava Cercheză din județul Tulcea și Ghindărești, Năvodari, Constanța, Cernavodă, 2 Mai din județul Constanța. Eparhia e păstorită de Arhiepiscopul de Slava Flavian (sediul se află la Mănăstirea de călugări Uspenia - “Adormirea Maicii Domnului” - din Slava Rusă, județul Tulcea);
- Eparhia Bucovinei și Moldovei (Буковинская и Молдавская епархия) cuprinde parohiile ortodoxe de rit vechi din județele Iași, Vaslui, Neamț, Suceava și Botoșani. Răspunde de eparhie Episcopul Moldovei și al Bucovinei Nafanail (sediul se află la Târgu Frumos, județul Iași);
- Eparhia din afara granițelor României (Заграничная епархия) cuprinde parohiile ortodoxe de rit vechi din Australia, Canada, SUA, Europa de Vest și Georgia - al cărei sediu se află în Oregon - SUA. Această eparhie este păstorită de Arhiepiscopul Americii, Australiei și al Canadei, Sofronii (originar din Carcaliu, județul Tulcea).
2 - Staroverii de Novozâbkov (localitate în Federația Rusă) - Arhiepiscopia de Novozâbkov s-a înființat în anul 1923; în fruntea ei se află acum patriarhul Aleksandr (din anul 2002). În România, adepții acestei orientări (mai puțini la număr, comparativ cu primii) au avut o Episcopie la Tulcea (unde se află și Prea Sfințitul Eumenii, episcop de Tulcea al credincioșilor de rit străvechi din România în perioada 1991-2000), iar titulatura oficială a cultului este Biserica Ortodoxă de Rit Străvechi (Древлеправославная Церковь). Comunități religioase, aparținând acestei orientări, se găsesc în Tulcea și în câteva localități din județ (la Slava Rusă, Slava Cercheză, Sarichioi, Mahmudia).
Până la înființarea Mitropoliei de la Fântâna Albă (1846), din punct de vedere al cultului religios, staroverii din România erau împărțiți în9: popovțî (cei care susțineau necesitatea preoților, cultul sacerdotal - la prof. univ. dr. Victor Vascenco), bespopovțî (cei fără popă, cultul nonsacerdotal - la prof. univ. dr. Victor Vascenco) și beglopopovțî (cei cu preoți fugari, de ocazie, recrutați din Biserica nikoniană). La începutul stabilirii pe teritoriul de astăzi al României, staroverii erau popovțî, aveau preoți staroveri hirotonisiți încă înainte de reforma lui Nikon. Dar, odată cu trecerea timpului, nemaifiind hirotonisiți alți preoți, din lipsa episcopilor de rit vechi (ultimul episcop, Pavel din Kolomna, a murit în 1656), ei au devenit beglopopovțî. Ei convingeau preoții din Biserica nikoniană să treacă la credința de rit vechi prin ungerea cu Sfântul Mir. Cei care nu acceptau preoții de ocazie erau numiți bespopovțî (la ei, slujbele erau oficiate de predicatori - nastavniki). După înființarea ierarhiei de Fântâna Albă, unii au acceptat preoții ierarhiei, alții au rămas bespopovțî - respingând toată preoțimea, care era considerată vinovată de rascolul din Biserica Rusă. Din martie 1990, și staroverii de Novozâbkov au restabilit clerul preoțesc în prezența Î.P.S. Arhiepiscop de Novozâbkov, Moscova și al Întregii Rusii, Ghennadii.
În fiecare localitate din România, în care sunt comunități reprezentative din punct de vedere numeric ale rușilor lipoveni, există cel puțin o biserică ortodoxă de rit vechi. Lăcașul sfânt este împărțit în altar, naos, pronaos și pridvor, semănând cu formele altor biserici ortodoxe, dar având și unele particularități dintre care amintim: crucea cu opt colțuri (extremități), spațiul separat pentru bărbați - imediat lângă amvon - și separat pentru femei (chiar și intrări separate în biserică pentru femei și pentru bărbați), icoane în stil bizantin numai pe lemn sau pal, nu și pe sticlă sau pe hârtie.
În România sunt, în prezent, 4 așezăminte monahale ortodoxe de rit vechi:
- Două la Slava Rusă, județul Tulcea: Mănăstirea de călugări Uspenia (“Adormirea Maicii Domnului”), cu hramul pe 28 august, și una de călugărițe - Vvedenie (“Intrarea Maicii Domnului în Biserică”), cu hramul bisericii pe 4 decembrie; ambele mănăstiri datează din secolul al XVIII-lea;
- Două mănăstiri la Manolea, județul Suceava: Mănăstirea de călugări Sf. Nicolae de iarnă, cu hramul pe 19 decembrie, și Schitul de maici Maica Domnului din Tihvinsk (Pustân’ka, Pustânea - cum ]l mai numesc localnicii), cu hramul prăznuit pe 9 iulie.
La Mănăstirea Uspenia și-a trăit ultimii ani din viață, și acolo a fost și înmormântat, autorul cărții editate cu sprijinul CRLR, Letopisețul tulcean (Kriterion, 2002) - Vasili Poliektovici Aleksandrov (1875 - 1959), devenit călugărul Visarion. La Mănăstirea Sf. Nicolae din Manolea a trăit în exil ultimii săi ani de viață, și aici a și fost înmormântat, cel mai cunoscut scriitor și apologet al ortodoxiei de rit vechi, Feodor Efimovici Melnikov (1874 - 1960). El este și autorul primului statut al Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi din România, publicat în Monitorul Oficial nr. 107, din 13 mai 1947.
Începând cu anul școlar 2003-2004, prin demersurile deputatului CRLR și chestor în Camera Deputaților în 5 sesiuni parlamentare, Miron Ignat, și ale lui Petru Ivanof - actualul vicepreședinte al CRLR (2002-2004) și președinte al CRL-Iași, cu binecuvântarea Î.P.S. Mitropolit Leontii și cu acordul Soborului Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi, s-a înființat, la Seminarul Teologic Ortodox “Sf. Vasile cel Mare” din Iași, o clasă seminarială pentru rușii lipoveni. Până în acest an, preoții ortodocși de rit vechi din România urmau doar cursurile de slavonă bisericească și de cânt religios, organizate pe lângă biserici sau la mănăstirile ortodoxe de rit vechi.
- 23:30:00
- a
- About
- No comments
Pentru
a reînvia și conserva tradițiile rușilor staroveri din România, au fost
organizate, în decursul celor 14 ani de existență a CRLR, șase Festivaluri
naționale ale cântecului, dansului și portului popular. Gazdele festivalurilor
au fost comunitățile locale ale rușilor lipoveni din Sarichioi, județul Tulcea
(23-24 septembrie 1995), Brăila (28-29 septembrie 1996), Ghindărești, județul
Constanța (2-3 august 1998), Slava Rusă, județul Tulcea (28-29 august 1999),
Sulina, județul Tulcea (11-14 iulie 2001), Climăuți, județul Suceava (28-29 august
2003).
La ora actuală există 19 ansambluri folclorice, a căror apariție pe scenă stârnește de fiecare dată ropote de aplauze atât la festivalurile naționale, cât și la cele internaționale. Este vorba de ansamblurile: Verbocika (“Sălcioara”) din Bordușani, județul Ialomița; Kanareika (“Canarul”) din Botoșani; Tihii Dunai (“Dunărea liniștită”) din Brăila; Ciubcik (“Moțul”) din București; Verba (“Salcia”) din Carcaliu, județul Tulcea; Vișinka (“Vișinul”) din Climăuți, județul Suceava, Goluboe more (“Marea albastră”) din Constanța; Aganeok (“Focul”) din Focuri, județul Iași, Belovodie (“Apa albă” - o legendă a rușilor staroveri) din Galați; Novoseolki (“Satul nou”) din Ghindărești, județul Constanța; Iolociki (“Brăduții”) din Gura Humorului, județul Suceava; Reabinușka (“Scorușul”) din Jurilovca, județul Tulcea; Bereoza (“Mesteacănul”) din Manolea, județul Suceava; Cereșenka (”Cireșul”) din Lipoveni - Socolinți, județul Suceava; Ceaika (“Pescărușul”) din Sulina, județul Tulcea; Landâș (“Lăcrămioara”) din Sarichioi, județul Tulcea; Slaveanka din Slava Cercheză, județul Tulcea; Dumbravușka din Slava Rusă, județul Tulcea; Lotca din Tulcea.
Prin grija comunităților locale ale rușilor lipoveni, copiii sunt implicați în activitățile de revigorare a folclorului. În perioada 10-11 iunie 1999 s-a desfășurat la Tulcea Primul festival folcloric național al copiilor. Cea de a II-a ediție a festivalului a avut loc la București, în perioada 22-23 iulie 2000, la festival participând 11 grupuri de copii, iar cea de a treia ediție a reunit în august 2002, la Brăila - Lacu Sărat, 19 grupuri artistice: Krasotki (“Fete frumoase”) din Bordușani, județul Ialomița; Ciubcik (“Moțul”) din București; Zveozdociki (“Steluțele”) din Brătești/Pașcani, județul Iași; Reabinușka (“Scorușul”) din Brăila; Verba (“Salcia”) din Carcaliu, județul Tulcea; Lebeodușka (“Lebăda”) din Chilia Veche, județul Tulcea; Ceaika (“Pescărușul”) din Constanța; Vișinka (“Vișinul”) din Fălticeni, județul Suceava; Aganeok (“Focul”) din Focuri, județul Iași; Belovodie (“Apa albă”) din Galați; Maliutki (“Micuții”) din Ghindărești, județul Constanța; Molodki (“Tinerelele”) din Jurilovca, județul Tulcea; Podsnejniki (“Ghioceii”) din Lipoveni, județul Suceava; Zolotaia râbka (”Peștișorul de aur”) din Mila 23, județul Tulcea; Bereozușka (“Mesteacănul”) din Manolea, județul Suceava; Malâe nekrasovțî (“Micii nekrasoviți”) din Sarichioi, județul Tulcea; Cerkezeanocika din Slava Cercheză, județul Tulcea; Kolokolciki (“Clopoțeii”) din Slava Rusă, județul Tulcea; și Lotocika din Tulcea.
Referitor la portul rușilor lipoveni, acesta se păstrează, în special în unele localități din Dobrogea, doar când se merge la biserică. Este obligatoriu ca femeile să intre în lăcașul sfânt cu capul acoperit cu batic (de obicei înflorat), să aibă fusta lungă și largă legată cu un brâu special multicolor (pois), împletit din lână și cu ciucuri la capete, și bustul să-l aibă îmbrăcat cu o bluză cu mânecă lungă. Părul femeilor măritate este împletit în două cozi acoperite sub batic cu kicika (o “tichie” specială), iar cele nemăritate își prind părul într-o coadă, fiind legată cu panglici multicolore. Bluzele și taioarele pot fi confecționate din același material din care este făcută și fusta. Femeile în vârstă poartă la biserică mătăniile - lestovka. Bărbații trebuie să fie îmbrăcați pentru biserică cu cămăși cu mânecă lungă, legate la mijloc cu un brâu, și în pantaloni lungi.
În prima săptămână a Postului Mare, este obligatoriu să mergi la biserică să te spovedești, primind de la preotul duhovnic, drept “pedeapsă” pentru păcate, un anumit număr de mătănii pe care urmează să le faci în decursul postului.
Dintre obiceiurile păstrate până în zilele noastre, cel mai bine s-a conservat Maslena - Maslenița (Săptămâna Brânzei și a Laptelui, Lăsata Secului) - o sărbătoare a spiritului, dar și a bunătăților, plină de voie bună, fiind săptămâna de dinaintea intrării în postul Paștelui. Se pregătesc în acea perioadă preparate din lactate: colțunași cu brânză (“vareniki”), clătite cu brânză (“blinî”), plăcintă cu brânză, piroști (“piroghi”) cu brânză ș.a. În unele localități, în special în cele din Dobrogea, grupurile se plimbă de Lăsata Secului pe străzi interpretând diverse cântece vesele.
Paștele se sărbătorește, de obicei, în familie. Se vopsesc ouă în toate culorile, se face pască sau cozonac, care se sfințesc în ziua Învierii. În Săptămâna Paștelui, oricine dorește poate urca în clopotnița bisericii pentru a trage clopotele, anunțând Săptămâna Luminată. Există la rușii lipoveni obiceiul de a se pupa de trei ori la întâlnire în perioada Paștelui, pronunțând “Hristos a inviat!, Adevărat a înviat!” (“Hristos voskrese! Voistinu voskrese” - “Õðèñòîñ âîñêðåñå! Âîèñòèíó âîñêðåñå!”). De Paște se joacă așa-numitul “katok”, un fel de biliard cu ouă vopsite, câștigătorul obținând ca recompensă toate ouăle intrate în joc.
După liturghia de Crăciun, și nu înainte de sărbătoare, este slăvită nașterea lui Isus Hristos, printr-un singur colind-cântare bisericească. Este vorba de “Se naște Hristos” (“Hristos rajdaetsja” - “Õðèñòîñ ðîæäàåòñÿ”), cântare preluată din slujba bisericească.
De Florii se așterne iarbă prin biserică, iar în timpul liturghiei, într-un anumit moment, se stă în genunchi, cu fruntea aplecată pe iarbă. Porțile caselor sunt împodobite cu diverse crenguțe înverzite sau chiar cu flori.
La ora actuală există 19 ansambluri folclorice, a căror apariție pe scenă stârnește de fiecare dată ropote de aplauze atât la festivalurile naționale, cât și la cele internaționale. Este vorba de ansamblurile: Verbocika (“Sălcioara”) din Bordușani, județul Ialomița; Kanareika (“Canarul”) din Botoșani; Tihii Dunai (“Dunărea liniștită”) din Brăila; Ciubcik (“Moțul”) din București; Verba (“Salcia”) din Carcaliu, județul Tulcea; Vișinka (“Vișinul”) din Climăuți, județul Suceava, Goluboe more (“Marea albastră”) din Constanța; Aganeok (“Focul”) din Focuri, județul Iași, Belovodie (“Apa albă” - o legendă a rușilor staroveri) din Galați; Novoseolki (“Satul nou”) din Ghindărești, județul Constanța; Iolociki (“Brăduții”) din Gura Humorului, județul Suceava; Reabinușka (“Scorușul”) din Jurilovca, județul Tulcea; Bereoza (“Mesteacănul”) din Manolea, județul Suceava; Cereșenka (”Cireșul”) din Lipoveni - Socolinți, județul Suceava; Ceaika (“Pescărușul”) din Sulina, județul Tulcea; Landâș (“Lăcrămioara”) din Sarichioi, județul Tulcea; Slaveanka din Slava Cercheză, județul Tulcea; Dumbravușka din Slava Rusă, județul Tulcea; Lotca din Tulcea.
Prin grija comunităților locale ale rușilor lipoveni, copiii sunt implicați în activitățile de revigorare a folclorului. În perioada 10-11 iunie 1999 s-a desfășurat la Tulcea Primul festival folcloric național al copiilor. Cea de a II-a ediție a festivalului a avut loc la București, în perioada 22-23 iulie 2000, la festival participând 11 grupuri de copii, iar cea de a treia ediție a reunit în august 2002, la Brăila - Lacu Sărat, 19 grupuri artistice: Krasotki (“Fete frumoase”) din Bordușani, județul Ialomița; Ciubcik (“Moțul”) din București; Zveozdociki (“Steluțele”) din Brătești/Pașcani, județul Iași; Reabinușka (“Scorușul”) din Brăila; Verba (“Salcia”) din Carcaliu, județul Tulcea; Lebeodușka (“Lebăda”) din Chilia Veche, județul Tulcea; Ceaika (“Pescărușul”) din Constanța; Vișinka (“Vișinul”) din Fălticeni, județul Suceava; Aganeok (“Focul”) din Focuri, județul Iași; Belovodie (“Apa albă”) din Galați; Maliutki (“Micuții”) din Ghindărești, județul Constanța; Molodki (“Tinerelele”) din Jurilovca, județul Tulcea; Podsnejniki (“Ghioceii”) din Lipoveni, județul Suceava; Zolotaia râbka (”Peștișorul de aur”) din Mila 23, județul Tulcea; Bereozușka (“Mesteacănul”) din Manolea, județul Suceava; Malâe nekrasovțî (“Micii nekrasoviți”) din Sarichioi, județul Tulcea; Cerkezeanocika din Slava Cercheză, județul Tulcea; Kolokolciki (“Clopoțeii”) din Slava Rusă, județul Tulcea; și Lotocika din Tulcea.
Referitor la portul rușilor lipoveni, acesta se păstrează, în special în unele localități din Dobrogea, doar când se merge la biserică. Este obligatoriu ca femeile să intre în lăcașul sfânt cu capul acoperit cu batic (de obicei înflorat), să aibă fusta lungă și largă legată cu un brâu special multicolor (pois), împletit din lână și cu ciucuri la capete, și bustul să-l aibă îmbrăcat cu o bluză cu mânecă lungă. Părul femeilor măritate este împletit în două cozi acoperite sub batic cu kicika (o “tichie” specială), iar cele nemăritate își prind părul într-o coadă, fiind legată cu panglici multicolore. Bluzele și taioarele pot fi confecționate din același material din care este făcută și fusta. Femeile în vârstă poartă la biserică mătăniile - lestovka. Bărbații trebuie să fie îmbrăcați pentru biserică cu cămăși cu mânecă lungă, legate la mijloc cu un brâu, și în pantaloni lungi.
În prima săptămână a Postului Mare, este obligatoriu să mergi la biserică să te spovedești, primind de la preotul duhovnic, drept “pedeapsă” pentru păcate, un anumit număr de mătănii pe care urmează să le faci în decursul postului.
Dintre obiceiurile păstrate până în zilele noastre, cel mai bine s-a conservat Maslena - Maslenița (Săptămâna Brânzei și a Laptelui, Lăsata Secului) - o sărbătoare a spiritului, dar și a bunătăților, plină de voie bună, fiind săptămâna de dinaintea intrării în postul Paștelui. Se pregătesc în acea perioadă preparate din lactate: colțunași cu brânză (“vareniki”), clătite cu brânză (“blinî”), plăcintă cu brânză, piroști (“piroghi”) cu brânză ș.a. În unele localități, în special în cele din Dobrogea, grupurile se plimbă de Lăsata Secului pe străzi interpretând diverse cântece vesele.
Paștele se sărbătorește, de obicei, în familie. Se vopsesc ouă în toate culorile, se face pască sau cozonac, care se sfințesc în ziua Învierii. În Săptămâna Paștelui, oricine dorește poate urca în clopotnița bisericii pentru a trage clopotele, anunțând Săptămâna Luminată. Există la rușii lipoveni obiceiul de a se pupa de trei ori la întâlnire în perioada Paștelui, pronunțând “Hristos a inviat!, Adevărat a înviat!” (“Hristos voskrese! Voistinu voskrese” - “Õðèñòîñ âîñêðåñå! Âîèñòèíó âîñêðåñå!”). De Paște se joacă așa-numitul “katok”, un fel de biliard cu ouă vopsite, câștigătorul obținând ca recompensă toate ouăle intrate în joc.
După liturghia de Crăciun, și nu înainte de sărbătoare, este slăvită nașterea lui Isus Hristos, printr-un singur colind-cântare bisericească. Este vorba de “Se naște Hristos” (“Hristos rajdaetsja” - “Õðèñòîñ ðîæäàåòñÿ”), cântare preluată din slujba bisericească.
De Florii se așterne iarbă prin biserică, iar în timpul liturghiei, într-un anumit moment, se stă în genunchi, cu fruntea aplecată pe iarbă. Porțile caselor sunt împodobite cu diverse crenguțe înverzite sau chiar cu flori.
- 23:29:00
- a
- About
- No comments
Îndeletnicirile
tradiționale ale rușilor lipoveni sunt: pescuitul (pentru cei din Dobrogea,
în special cei din Delta Dunării, pentru care peștele reprezintă hrana lor “cea
de toate zilele”), grădinăritul și viticultura (în mod deosebit pentru cei din
Moldova, care și astăzi aprovizionează cu legume, fructe și zarzavaturi piețele
agroalimentare din orașele din zonă, în special cei din Târgu Frumos - jud.
Iași), agricultura, negoțul, diferite meșteșuguri. Amintim, ca o meserie
tradițională, pictura icoanelor în stil bizantin. Pictorii iconari și pictorii
de biserici ruși lipoveni au reușit să transmită până în zilele noastre acest
meșteșug.
O meserie aproape uitată este cea a marangozilor. Au mai rămas câteva persoane care realizează și astăzi lotci sau confecționează plase, instrumente de pescuit, coșuri de nuiele sau rogojini.
O meserie aproape uitată este cea a marangozilor. Au mai rămas câteva persoane care realizează și astăzi lotci sau confecționează plase, instrumente de pescuit, coșuri de nuiele sau rogojini.
- 23:29:00
- a
- About
- No comments
Gospodăria
tradițională a rușilor lipoveni cuprinde: casa propriu-zisă, de obicei cu 3-4
camere de tip vagon, cu una sau două intrări, cu prispă, construită din
chirpici (un fel de cărămidă din lut, paie și băligar), lemn sau ceamur
(material de construcție obținut din lut frământat cu paie) și acoperită cu
stuf sau draniță; bucătăria de vară, una sau mai multe magazii, grajdul și
cotețul, cuptorul (“pecika”), baia de tip saună. Baia este amplasată, de
regulă, înspre grădină, având o încăpere numită predbannik (rostit pribanik),
unde se face focul și unde te dezbraci înainte de a intra în baia propriu-zisă.
În baie este o vatră din pietre, ce înconjoară cazanul cu apă, care urmează a
fi încălzită, un pat din scânduri numit palok, pe care te întinzi pentru a te
putea lovi cu măturica (venik) din rămurele cu frunze uscate de stejar sau
mesteacăn. Măturica se opărește, apoi se aruncă apă rece pe pietrele încinse
pentru a ieși aburi. Focul la baie se face, de obicei, sâmbătă și înainte de
orice sărbătoare. Există băi “negre” (în care fumul iese printre pietre chiar
în baie, afumând pereții) și băi “albe” (unele chiar modernizate, în care fumul
iese direct afară prin horn).
- 23:29:00
- a
- About
- No comments
Referitor
la portul rușilor lipoveni, acesta se păstrează, în special în unele localități
din Dobrogea, doar când se merge la biserică. Este obligatoriu ca femeile să
intre în lăcașul sfânt cu capul acoperit cu batic (de obicei înflorat), să aibă
fusta lungă și largă legată cu un brâu special multicolor (pois), împletit din lână
și cu ciucuri la capete, și bustul să-l aibă îmbrăcat cu o bluză cu mânecă
lungă. Părul femeilor măritate este împletit în două cozi acoperite sub batic
cu kicika (o “tichie” specială), iar cele nemăritate își prind părul într-o
coadă, fiind legată cu panglici multicolore. Bluzele și taioarele pot fi
confecționate din același material din care este făcută și fusta. Femeile în
vârstă poartă la biserică mătăniile - lestovka. Bărbații trebuie să fie
îmbrăcați pentru biserică cu cămăși cu mânecă lungă, legate la mijloc cu un
brâu, și în pantaloni lungi.
- 23:28:00
- a
- About
- No comments
Câteva
rețete de mâncăruri tradiționale ale rușilor lipoveni
Vizitând localitățile în care sunt comunități de ruși lipoveni, turiștii pot degusta diverse mâncăruri tradiționale. Redăm mai jos câteva rețete culinare.
- Borș de pește (4 porții)
Ingrediente: 4 capete de pește, 4 cartofi, 2 cepe, un morcov, 4 roșii, sare după gust.
Mod de preparare: Se pun la fiert într-o oală cartofii tăiați mărunt, ceapa tocată și morcovul tăiat rondele. Când zarzavatul este aproape fiert, se pun cele 4 capete de pește și se lasă pe foc până ies ochii peștelui. Se adaugă roșiile tocate, fiind curățate în prealabil de pieliță. Când se servește, se presară pătrunjel și se acrește după gust.
- Chifteluțe de cartofi (sau de pește)
Ingrediente: 1 kg cartofi (sau pește), 2 ouă, 2 cepe, o legătură de mărar și de pătrunjel, sare, piper. După preferință, se pun și 2 felii de pâine înmuiate în lapte.
Mod de preparare: Cartofii curățați de coajă se dau prin răzătoare (pentru chifteluțele de pește - peștele se dezosează și se dă prin mașina de tocat) și se amestecă cu ceapa puțin călită în ulei. După preferință, se pune și pâinea înmuiată în lapte. Se adaugă apoi verdeața tocat[ mărunt și cele 2 ouă. Se sărează după gust și se potrivește de piper. Din amestecul obținut se fac chifteluțe care se prăjesc în ulei. Înainte de a le prăji, se pot tăvăli prin făină.
- Blinî (Clătite cu urdă sau brânză)
Ingrediente: 700 ml lapte, drojdie de bere cât o nucă, 50 gr unt, 2 ouă, 300 gr făină, o linguriță de zahăr, un vârf de cuțit de sare, 300 gr urdă sau brânză nu foarte sărată.
Mod de preparare: În 200 ml lapte călduț se adaugă drojdia de bere și puțină făină, după care se pune la cald până crește compoziția. Se amestecă apoi cu 50 gr unt topit, un ou, un vârf de cuțit de sare, o linguriță de zahăr, 300 gr făină și 500 ml lapte.
Clătitele obținute prin prăjire pe o parte și pe alta în tigaie (se unge, de preferat, cu untură proaspătă) se umplu cu amestecul obținut din 300 gr urdă sau brânză amestecate cu un ou sau cu o ceșcuță de smântână. După ce se fac rulouri, clătitele pot fi introduse în cuptor pentru câteva minute. Se servesc cu smântână sau cu miere de albine.
- Kașnik sau Pșovnik (Budincă de orez)
Ingrediente: 500 g orez, 15 ouă, 250 ml ulei, 500 ml lapte, 100 g zahăr, un vârf de cuțit de sare.
Mod de preparare: Se fierbe orezul și se lasă 10 minute acoperit după ce se ia de pe foc. Se adaugă zahărul și uleiul. După ce se răcește, se amestecă cu laptele, ouăle și sarea. Compoziția obținută se întinde într-o tavă unsă cu unt sau untură de porc proaspătă și se pune la cuptor pentru o jumătate de oră. Când este gata și este răcită, se presară cu pudră de zahăr și se taie în romburi sau pătrățele.
- Vareniki (Colțunași cu brânză)
Ingrediente: 250 g făină, un ou, 200 g brânză telemea, două ceșcuțe smântână, 100 g unt, sare, o ceașcă apă.
Mod de preparare: Se face o cocă din făină, o ceașcă cu apă, un ou și puțină sare. Se lasă o oră, după care se întinde cu sucitorul și se taie cu gura unei căni sau în pătrate. În fiecare cerc (sau pătrat) se pune o lingură din amestecul făcut din brânza rasă, smântână (sau un ou) și puțină sare (dacă brânza e dulce). Colțunașii se pun la fiert în apă clocotită și puțin sărat. Se servesc cu unt topit și smântână.
Vizitând localitățile în care sunt comunități de ruși lipoveni, turiștii pot degusta diverse mâncăruri tradiționale. Redăm mai jos câteva rețete culinare.
- Borș de pește (4 porții)
Ingrediente: 4 capete de pește, 4 cartofi, 2 cepe, un morcov, 4 roșii, sare după gust.
Mod de preparare: Se pun la fiert într-o oală cartofii tăiați mărunt, ceapa tocată și morcovul tăiat rondele. Când zarzavatul este aproape fiert, se pun cele 4 capete de pește și se lasă pe foc până ies ochii peștelui. Se adaugă roșiile tocate, fiind curățate în prealabil de pieliță. Când se servește, se presară pătrunjel și se acrește după gust.
- Chifteluțe de cartofi (sau de pește)
Ingrediente: 1 kg cartofi (sau pește), 2 ouă, 2 cepe, o legătură de mărar și de pătrunjel, sare, piper. După preferință, se pun și 2 felii de pâine înmuiate în lapte.
Mod de preparare: Cartofii curățați de coajă se dau prin răzătoare (pentru chifteluțele de pește - peștele se dezosează și se dă prin mașina de tocat) și se amestecă cu ceapa puțin călită în ulei. După preferință, se pune și pâinea înmuiată în lapte. Se adaugă apoi verdeața tocat[ mărunt și cele 2 ouă. Se sărează după gust și se potrivește de piper. Din amestecul obținut se fac chifteluțe care se prăjesc în ulei. Înainte de a le prăji, se pot tăvăli prin făină.
- Blinî (Clătite cu urdă sau brânză)
Ingrediente: 700 ml lapte, drojdie de bere cât o nucă, 50 gr unt, 2 ouă, 300 gr făină, o linguriță de zahăr, un vârf de cuțit de sare, 300 gr urdă sau brânză nu foarte sărată.
Mod de preparare: În 200 ml lapte călduț se adaugă drojdia de bere și puțină făină, după care se pune la cald până crește compoziția. Se amestecă apoi cu 50 gr unt topit, un ou, un vârf de cuțit de sare, o linguriță de zahăr, 300 gr făină și 500 ml lapte.
Clătitele obținute prin prăjire pe o parte și pe alta în tigaie (se unge, de preferat, cu untură proaspătă) se umplu cu amestecul obținut din 300 gr urdă sau brânză amestecate cu un ou sau cu o ceșcuță de smântână. După ce se fac rulouri, clătitele pot fi introduse în cuptor pentru câteva minute. Se servesc cu smântână sau cu miere de albine.
- Kașnik sau Pșovnik (Budincă de orez)
Ingrediente: 500 g orez, 15 ouă, 250 ml ulei, 500 ml lapte, 100 g zahăr, un vârf de cuțit de sare.
Mod de preparare: Se fierbe orezul și se lasă 10 minute acoperit după ce se ia de pe foc. Se adaugă zahărul și uleiul. După ce se răcește, se amestecă cu laptele, ouăle și sarea. Compoziția obținută se întinde într-o tavă unsă cu unt sau untură de porc proaspătă și se pune la cuptor pentru o jumătate de oră. Când este gata și este răcită, se presară cu pudră de zahăr și se taie în romburi sau pătrățele.
- Vareniki (Colțunași cu brânză)
Ingrediente: 250 g făină, un ou, 200 g brânză telemea, două ceșcuțe smântână, 100 g unt, sare, o ceașcă apă.
Mod de preparare: Se face o cocă din făină, o ceașcă cu apă, un ou și puțină sare. Se lasă o oră, după care se întinde cu sucitorul și se taie cu gura unei căni sau în pătrate. În fiecare cerc (sau pătrat) se pune o lingură din amestecul făcut din brânza rasă, smântână (sau un ou) și puțină sare (dacă brânza e dulce). Colțunașii se pun la fiert în apă clocotită și puțin sărat. Se servesc cu unt topit și smântână.
Subscribe to:
Posts (Atom)